Proiecție filme de Istvan Fischer, 18:00 – 21.00
În cadrul proiectului „Fischer Block”, prin bunăvoinţa doamnei Tatjana Fischer, văduva regizorului, sunt arătate 11 filme realizate în perioada sa din Germania și ajunse în arhiva Asociaţiei Culturale Minerva şi în cea a Casei Tranzit. Aceste filme n-au putut fi văzute de marele public nici la Cluj, nici altundeva. Dintre acestea am selectat şi subtitrat trei materiale care, prin tematica lor, pun în lumină tocmai ambientul mediatic şi sfera publică în schimbare în cadrul cărora Fischer a lucrat.
Zece dolari secunda (Bob Brown Show), (1977, 60 min) ne permite să aruncăm o privire în Culisele televiziunii comerciale americane, denunţând Spectacolul în faţa unui public german care nici nu bănuia că nu-l despart decât câţiva ani de instalarea aceleiaşi realităţi pe teren autohton.
În linia de foc – rolul [revistei] Ogoniok în cadrul „perestroikăi”, (1988, 42 min) înregistrează transformarea lentă a societăţii sovietice, prin prezentarea acestei reviste critice la adresa sistemului.
Binefăcător sau conspiraţionist mondial? (1996, 42 min) îl prezintă pe Georg Soros, multimiliardar de origine maghiară, în biroul său new-yorkez. De asemenea, filmul arată şi colaboratorii fundaţiilor finanţate de Soros în Europa de Est, în fostele state sovietice, în Ungaria, Lituania, Rusia şi Kârgâzstan. O curiozitate a acestui film este că, pe unul din canalele audio ale coloanei sonore stereo, se poate urmări cum Fischer îşi conduce conversaţiile în maghiară, germană, engleză şi rusă, cealaltă coloană conţinînd dublarea în germană a materialului înregistrat.
Filmele au subtitrare în limba engleză.
Intrarea publicului la toate evenimentele este liberă.